Clubul Xanthi a înregistrat primul caz pozitiv la coronavirus din campionatul Greciei – Fotbal

​Superliga elenă de fotbal a înregistrat primul caz de contaminare cu Covid-19, descoperit la clubul Xanthi FC, a anunţat vineri Liga grecească de fotbal, citată de AFP.

Conform protocolului sanitar în vigoare, lotul echipei Xanthi a fost plasat în carantină pentru următoarele 48 de ore la hotelul său din Lamia. Guvernul elen a permis reluarea sezonului pe 27 mai, fără spectatori în tribune, la trei luni după suspendarea lui din cauza pandemiei de coronavirus

Liga grecească de fotbal a precizat că este vorba de un jucător, care va intra în carantină timp de 14 azile, dar nu i-a dezvăluit identitatea.

Xanthi, în luptă pentru evitarea retrogradării, trebuia să joace sâmbătă pe terenul lui Lamia, în play-out, însă meciul a fost amânat.

Jucătorii lui Xanthi vor fi testaţi din nou vineri şi duminică, iar dacă rezultatele vor fi negative, meciul se va putea disputa luni.

Meciul din data de 5 iunie, dintre Xhanti şi Atromitos, a fost de asemenea reprogramat din cauza unui focar de coronavirus în regiunea Xanthi, potrivit Agerpres.

Sursa: hotnews.ro