Proteste antirasism SUA: Statul Mississippi își va schimba steagul – International

Congresul din Mississippi a votat duminică înlăturarea drapelului de luptă confederat din steagul statului pe fondul protestelor din ultimele săptămâni și a dezbaterii privind rasismul sistemic pe care acestea au generat-o, relatează Insider.

Măsura a fost adoptată de ambele camere ale legislativului statului, Camera Reprezentanților și Senat, beneficiind de sprijin atât din partea legiuitorilor democrați cât și a republicanilor, potrivit Associated Pres.

Noul steag va trebui să includă cuvintele „In God we trust” (În Dumnezeu ne încredem) iar locuitorii statului vor putea aproba designul la alegerile din luna noiembrie a acestui an.

Guvernatorul statului Mississippi, Tate Reeves, a afirmat într-o postare pe Facebook că discuțiile privind schimbarea steagului au fost „într-un impas de mai multe zile”, acesta anunțând că dacă congresul va adopta o lege privind schimbarea steagului el o va semna.

„Discuția despre steagul din 1894 a devenit la fel de divizivă ca steagul însuși și e timpul să o încheiem”, a mai notat acesta.

Înlăturarea drapelului de luptă confederat vine pe fondul protestelor globale împotriva injustiției rasiale și brutalității poliției, declanșate după uciderea lui George Floyd de către poliția din Minneapolis, și a distrugerii sau înlăturării statuilor și simbolurilor considerate rasiste.

În Statele Unite o țintă predilectă a furiei protestatarilor au reprezentat-o simbolurile Statele Confederate ale Americii, uniunea statelor sclavagiste care au încercat să obțină secesiunea de SUA, declanșând Războiul civil american. Declarația de secesiune a statului Mississipi nota că „poziția noastră se identifică în întregime cu instituția sclaviei – cel mai mare interes material al lumii”.

Actualul steag al statului a fost adoptat în 1894, la aproape 30 de ani după Războiul civil.

Mississippi a organizat în 2001 un referendum privind schimbarea steagului însă 65% din locuitorii statului au votat păstrarea acestuia în formatul actual.

Citește și:



Sursa: hotnews.ro